Scoala de spioni NATO

Romania isi reafirma pozitia privilegiata pe care a avut-o de-a lungul timpului pe mapamondul spionajului. De data aceasta insa, URSS nu mai beneficiaza de aportul elitei spionajului romanesc, ci NATO. In tara noastra s-a deschis The Human Intelligence Centre of NATO, o academie de elita a Aliantei, s-a deschis acum un an pentru antrenarea viitorilor spioni ce vor lua parte de misiuni in cele mai fierbinti locuri ale lumii. Orasul ales este Oradea, iar putina academia a avut parte de foarte putina mediatizare pana in prezent. Sper sa ramana asa si sa produca cat mai multe resurse umane pentru Alianta Nord Atlantica.

Conflict Libia

Conflictul in Libia este departe de a se incheia. Dupa primele aparente, un razboi civil intern, unde fortele pro-Gaddafi si regim se luptau cu cele ale „rebelilor”. Lupta treptat escaladeaza si in schimbul de ostilitati intra forte europene, in special Franta (ce se grabeste sa recunoasca legitimitatea rebelilor). Interesul lui Sarkozy este mare in regiune si nu doar unul politic, se pare ca si personal. Scandalul nu il ocoleste nici de aceasta data pe liderul francez, acuzat de Gaddafi ca ar fi folosit bani libanezi pentru finantarea campaniei prezidentiale. Franta sub Sarkozy parca vrea sa isi contureze iarasi o imagine de stat cheie geopolitic, dar nu reuseste deocamdata sa trezeasca suspiciune si priviri mirate.

America, cum este si firesc dupa esecurile de imagine orientale precedente, nu vrea sa se implice foarte mult. Insa politica sa deja uzata de tip Reagan de a apara democratia peste tot in lume, lupta anti-terorista si cea anti-genocid, o obliga la un ajutor militar minim. ONU aproba interventia armata in Libia doar pentru a apara civilii de masacrul lui Gaddafi, dar se pare ca nu doar acestia sunt inarmati si periculosi. Rusia critica interventia in regiune, Germania isi declara neutralitatea, Turcia critica interventia in calitatea sa de stat musulman, iar Italia cheama NATO sa preia mandatul, pentru ca aliatii (mai ales francezi) sa se poata folosi in continuare de bazele siciliene pentru a ajunge in Africa.

Pentru NATO este o noua lupta ce se inscrie in tiparul anilor 1990, de redefinire a conceptului sau strategic, odata cu incheierea Razboiului Rece si declansarii genocidului sarb. NATO in prezent este o forta militara ce poate interveni in orice loc de pe mapamond, acolo unde conflictele risca sa destabilizeze in vreun fel Alianta sau membrii sai (dpdv economic, politic, militar sau printr-o exacerbare a  terorismului). Romania este pasiva la acest conflic si este mai bine sa fie asa deoarece forta noastra armata, influenta geopolitica scazuta si distanta fata de obiectivele strategice din Marea Mediterana ne determina sa nu ajutam activ razboiul anti-Gaddafi.

Asteptam sa vedem si incheierea ostilitatilor. Deocamdata pot spune doar ca Franta se precipita si trage dupa ea Alianta, fara ca victoria sa fie una usoara sau lupta una clara si lipsita de critica. Sa speram ca Libia nu va intra in categoria razboaielor ce atrag mai multe critici decat laude.

Ronaldo s-a retras

O legenda a fotbalului mondial s-a retras. Brazilianul Ronaldo pune ”ghetele in cui” deoarece fizic nu mai face fata jocului. Considerat de multi cel mai bun atacant din toate timpurile, inclusiv de scriitorul acestui articol, Ronaldo a jucat la cele mai importante cluburi din lume (Real Madrid, Barcelona, Milan, Inter), pana sa se retraga in Brazilia nativa pentru ultima parte a carierei.

O sa simtim lipsa golurilor sale magnifice.

Succesiunea lui Kim

Se pare ca liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Il are aprobarea Chinei pentru succesiunea fiului sau, Kim Jong-Un, la presedentie. Desi nu se poate vorbi despre o succesiune dinastica, este privita drept una comunista, China dorind, in calitatea ei de sustinator economic principal al statului din nord, indepartarea pericolului unirii cu sudul dupa moartea dictatorului si implicit indepartarea influentei americane din aproprierea granitelor sale.

Un mister mult timp, tanarul Kim pare pregatit in secret de tatal sau pentru noua functie, oamenii ignorand insasi existenta sa mult timp. Are studiile facute in Elvetia si in prezent este general plin al statului coreean.

Incep protestele in Iran?

Desi cu media cenzurata se pare ca populatia iraniana continua sa se informeze cu privire la revolutia egipteana, in ciuda retoricii propagandistice de diversiune incercata de Ali Khamenei. Astfel, un mars pasnic, in liniste, s-a transformat intr-o bataie cand fortele de ordine au inceput sa traga cu gaze lacrimogene si sa aresteze protestatarii. Libertatea de exprimare in ”Republica Democrata Islamica” nu exista si este un fapt evident, deoarece cuvantul ”democratic” a iesit din numele tarii odata cu dominarea Ayatollahului de dupa 1980.

Dupa Egipt, Iranul poate tine prima pagina. America a raspuns prompt de aceasta data, sustinand prin secretarul de stat Clinton, libertatea de exprimare a cetatenilor iranieni si atacand natura totalitara a regimului iranian.

Iran agită lumea arabă

Liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei a vorbit depre evenimentele din Egipt și face un apel acestui popor și celui Tunisian să se unească în jurul religiei cu restul statelor musulmane, într-un război sfânt împotriva inamicului Occidental. Acesta numeste evenimentele din Egipt, o mișcare de liberare islamică și a dat ca exemplu revoluția islamică din Iran în anul 1979.

Deoarece conflictul în Gaza nu încetează (urmează să vedem acum după demisia guvernului Palestinian condus de Mahmoud Abbas), iar programul de înarmare nucleră continuă în Iran, Israelul împreună cu aliații occidentali se pot vedea nevoiți să riposteze. Pentru America devine astfel esențială plasarea în tabăra învigătorilor din Egipt.

Revoluția Egipteană

Nu am dorit să scriu până acum despre revoluția celei mai importante țări africane din mai multe motive.

În primul rând am dorit să văd soluționarea cel puțin parțială a conflictului pentru a putea vedea traseul urmat de evenimentele respective și perspectiva unei încetări a revoltei. În al doilea rând nu am considerat evenimentul unul foarte important pentru sfera noastră de interes, el cântărind mai mult pentru România prin emigranții aflați în Cairo la momentul declanșării violențelor.

La 26 iunie 2010 lumea egipteană este șocată de imaginile unui tânăr bătut de poliția din Alexandria. Khaled Said provoacă, astfel, un val de emoție și empatie egipteană, majoritatea locuitorilor reușind cu brio să se pună in pielea tânărului. Este momentul de început, de încolțire a revoltei ce va urma.

Tunisia ajută această stare de revoltă deoarece pe 12 ianuarie anul curent președintele Zine el-Abidine Ben Ali este forțat să renunțe la putere și să plece în Arabia Saudită. Nu este de mirare că revolta egipteană începe pe 25 ianuarie cu ocazia Zilei Poliției, poliție ce va avea de muncă cu protestatarii din Piața Tahrir în loc să defileze. Protestele sunt interzise de autorități dar demonstrațiile vor continua în Cairo și Suez. De precizat este și încercarea de a minimaliza riscul internetului – Facebook și Twitter sunt închise.

În acest moment revine în Egipt fostul dizident și laureat al Premiului Nobel, Mohamed ElBaradei, un pro-american, susținut de Washington. Odată cu creșterea ostilităților din Piața Tahrir, dictatorul de peste 30 de ani al Egiptului, împotriva căruia protestele erau îndreptate, Hosni Mubarak,  demite guvernul în încercarea de a liniștii spiritele. Din ce în ce mai mulți străini fug din Egipt iar armata decide să nu folosească forța asupra cetățenilor pentru a le garanta libertatea de exprimare.

Cei ce rămân loiali dictatorului încep raiduri sângeroase împotriva protestatarilor, deși Mubarak neagă implicarea sa în acele băi de sânge. Economia egipteană începe să se clatine odată cu protestele muncitorilor de pe Canalul Suez (prețurile la petrol cresc în toată lumea). Mubarak dorește negocieri cu opoziția și eventual promite că va părăsi puterea la următoarele alegeri. Situația nu se remediază însă nici după ce președintele demite liderii partidului său, inclusiv pe propriul fiu.

SUA face presiuni împreună cu Germania pentru demisia lui Mubarak, ultima chiar oferind azil politic în forma mascată a unei internări într-o clinică privată din Munții Pădurea Neagră.

11 februarie 2011, după 18 zile de protest și 30 de ani de dictatură, Hosni Mubarak demisionează și armata preia puterea, cu promisiunea de a reda puterea poporului după alegeri.

Viitorul?

O buna definiție și o bună grafică.

Manipularea guvernelor

Terrorstorm, un documentar interesat despre maniera în care guvernele moderne manipulează propriile populații pentru a justifica războaie duse. O viziune 9/11 – teoria conspirației, ce merită vizualizată. Mai jos este varianta completă.

Puterea lui „îmi cer scuze”

Am citit de curând o dezbatere despre puterea lui „îmi cer scuze” în societatea modernă. Dacă ascultăm atent diversele persoane ce enunță aceste cuvinte, observăm un mare gol emoțional…în concluzie, nu sunt scuze sincere. Deja a-ți cere iertare este ceva de bun simț, chiar dacă nu simți cu adevărat nevoia să o faci.

Sunt multe maniere de a evita a-ți cere scuze. Poți pur și simplu să eviți complet momentul oportun și să nu spui nimic sau poți aborda tactica „să mergem mai departe”.

Ne pierdem însă respectul pentru un amic, coleg sau un lider dacă acesta nu reușește să își recunoască o eroare. Ne place să vedem oamenii din jurul nostru că au un simț al onestității și să primim niște scuze din suflet atunci când cineva ne greșește. La fel trebuie procedat și în erorile noastre. Practic, ne face să simțim că vina este acum înțeleasă și exprimată pe deplin.

Și asta căutam, nu scuzele în sine.