Foreign Policy Euronews CSIS Europe CSIS Defence and Security Esquire El País El Mundo CNN Time The Guardian Realitatea TV Political Science Portal
O legenda a fotbalului mondial s-a retras. Brazilianul Ronaldo pune ”ghetele in cui” deoarece fizic nu mai face fata jocului. Considerat de multi cel mai bun atacant din toate timpurile, inclusiv de scriitorul acestui articol, Ronaldo a jucat la cele mai importante cluburi din lume (Real Madrid, Barcelona, Milan, Inter), pana sa se retraga in Brazilia nativa pentru ultima parte a carierei.
O sa simtim lipsa golurilor sale magnifice.
Se pare ca liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Il are aprobarea Chinei pentru succesiunea fiului sau, Kim Jong-Un, la presedentie. Desi nu se poate vorbi despre o succesiune dinastica, este privita drept una comunista, China dorind, in calitatea ei de sustinator economic principal al statului din nord, indepartarea pericolului unirii cu sudul dupa moartea dictatorului si implicit indepartarea influentei americane din aproprierea granitelor sale.
Un mister mult timp, tanarul Kim pare pregatit in secret de tatal sau pentru noua functie, oamenii ignorand insasi existenta sa mult timp. Are studiile facute in Elvetia si in prezent este general plin al statului coreean.
Desi cu media cenzurata se pare ca populatia iraniana continua sa se informeze cu privire la revolutia egipteana, in ciuda retoricii propagandistice de diversiune incercata de Ali Khamenei. Astfel, un mars pasnic, in liniste, s-a transformat intr-o bataie cand fortele de ordine au inceput sa traga cu gaze lacrimogene si sa aresteze protestatarii. Libertatea de exprimare in ”Republica Democrata Islamica” nu exista si este un fapt evident, deoarece cuvantul ”democratic” a iesit din numele tarii odata cu dominarea Ayatollahului de dupa 1980.
Dupa Egipt, Iranul poate tine prima pagina. America a raspuns prompt de aceasta data, sustinand prin secretarul de stat Clinton, libertatea de exprimare a cetatenilor iranieni si atacand natura totalitara a regimului iranian.
Liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei a vorbit depre evenimentele din Egipt și face un apel acestui popor și celui Tunisian să se unească în jurul religiei cu restul statelor musulmane, într-un război sfânt împotriva inamicului Occidental. Acesta numeste evenimentele din Egipt, o mișcare de liberare islamică și a dat ca exemplu revoluția islamică din Iran în anul 1979.
Deoarece conflictul în Gaza nu încetează (urmează să vedem acum după demisia guvernului Palestinian condus de Mahmoud Abbas), iar programul de înarmare nucleră continuă în Iran, Israelul împreună cu aliații occidentali se pot vedea nevoiți să riposteze. Pentru America devine astfel esențială plasarea în tabăra învigătorilor din Egipt.
Nu am dorit să scriu până acum despre revoluția celei mai importante țări africane din mai multe motive.
În primul rând am dorit să văd soluționarea cel puțin parțială a conflictului pentru a putea vedea traseul urmat de evenimentele respective și perspectiva unei încetări a revoltei. În al doilea rând nu am considerat evenimentul unul foarte important pentru sfera noastră de interes, el cântărind mai mult pentru România prin emigranții aflați în Cairo la momentul declanșării violențelor.
La 26 iunie 2010 lumea egipteană este șocată de imaginile unui tânăr bătut de poliția din Alexandria. Khaled Said provoacă, astfel, un val de emoție și empatie egipteană, majoritatea locuitorilor reușind cu brio să se pună in pielea tânărului. Este momentul de început, de încolțire a revoltei ce va urma.
Tunisia ajută această stare de revoltă deoarece pe 12 ianuarie anul curent președintele Zine el-Abidine Ben Ali este forțat să renunțe la putere și să plece în Arabia Saudită. Nu este de mirare că revolta egipteană începe pe 25 ianuarie cu ocazia Zilei Poliției, poliție ce va avea de muncă cu protestatarii din Piața Tahrir în loc să defileze. Protestele sunt interzise de autorități dar demonstrațiile vor continua în Cairo și Suez. De precizat este și încercarea de a minimaliza riscul internetului – Facebook și Twitter sunt închise.
În acest moment revine în Egipt fostul dizident și laureat al Premiului Nobel, Mohamed ElBaradei, un pro-american, susținut de Washington. Odată cu creșterea ostilităților din Piața Tahrir, dictatorul de peste 30 de ani al Egiptului, împotriva căruia protestele erau îndreptate, Hosni Mubarak, demite guvernul în încercarea de a liniștii spiritele. Din ce în ce mai mulți străini fug din Egipt iar armata decide să nu folosească forța asupra cetățenilor pentru a le garanta libertatea de exprimare.
Cei ce rămân loiali dictatorului încep raiduri sângeroase împotriva protestatarilor, deși Mubarak neagă implicarea sa în acele băi de sânge. Economia egipteană începe să se clatine odată cu protestele muncitorilor de pe Canalul Suez (prețurile la petrol cresc în toată lumea). Mubarak dorește negocieri cu opoziția și eventual promite că va părăsi puterea la următoarele alegeri. Situația nu se remediază însă nici după ce președintele demite liderii partidului său, inclusiv pe propriul fiu.
SUA face presiuni împreună cu Germania pentru demisia lui Mubarak, ultima chiar oferind azil politic în forma mascată a unei internări într-o clinică privată din Munții Pădurea Neagră.
11 februarie 2011, după 18 zile de protest și 30 de ani de dictatură, Hosni Mubarak demisionează și armata preia puterea, cu promisiunea de a reda puterea poporului după alegeri.
